VotONG
VotONG este o platformă care facilitează procesul de desemnare a reprezentanților societății civile în diferite instituții publice precum Consiliul Economic și Social, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Consiliul Suprem al Magistraturii ș.a.
În platformă se vor organiza runde electorale în care organizațiile neguvernamentale pot nominaliza proprii candidați, pot susține deschis o candidatură sau alta și pot vota în cadrul alegerilor deschise prin acest sistem.
Află mai multeAlegeri reprezentanții societății civile în Consiliul Economic și Social 2024
Proces de selecție și alegere a reprezentanților societății civile în Consiliul Economic și Social
Cum funcționează
Pasul 1: Eligibilitate
Se pot înscrie în platformă toate asociațiile, fundațiile sau federațiile înregistrate legal în România, orice fundație pentru tineret sau Fundația Națională pentru Tineret, precum și Societatea Națională de Cruce Roșie din România și a structurilor sale cu personalitate juridică, care respectă condițiile din regulament.
Pasul 2: Înscriere
Organizațiile se pot înscrie în VotONG prin platforma NGO Hub solicitând aplicația VotONG din meniul „Toate aplicațiile” din contul organizației. Pentru a intra în VotONG există o serie de condiții prestabilite care trebuie îndeplinite și care pot fi consultate în Regulamentul platformei.
Pasul 3: Validare
După solicitarea aplicației VotONG din contul organizației de pe platforma NGO Hub, fiecare ONG trece printr-un proces de validare. Administratorul platformei VotONG va verifica informațiile prezentate în formularul completat și va contacta organizația dacă sunt necesare și alte documente. Validarea organizațiilor înscrise va avea loc anual.
Pasul 4: Vot
Dacă există alegeri în curs, fiecare ONG care se califică, potrivit regulamentului fiecărei runde, poate să propună candidaturi pentru a intra în cursa electorală. Organizațiile pot de asemenea și să își exprime susținerea pentru candidați.
Pasul 5: Rezultate
Rezultatele fiecărei runde de alegeri vor fi publicate pe platformă și anunțate prin e-mail către toate organizațiile care au participat la runda de vot.
Regulament platformă
Citește aici detalii despre regulamentul de funcționare al platformei VotONG.
Vezi Regulamentul PlatformeiÎnscrie-te
Asigurarea reprezentativității societății civile în forurile decizionale este extrem de importantă, pentru a putea să ne facem vocile auzite în momentul luării de hotărâri care pot influența întregul sector neguvernamental.
De opt ani, Code for Romania construiește soluții digitale pentru problemele cu care ne confruntăm în România. Iar de anul acesta, am adunat soluțiile digitale ce contribuie la creșterea capacității interne a organizațiilor neguvernamentale în NGO Hub.
De acum înainte, accesul în platformele pe care le știți deja (inclusiv VotONG și Redirecționează) se va realiza tot prin NGO Hub, tocmai pentru a facilita gestionarea unui cont unic pentru fiecare organizație, actualizat și administrat central.
Cum ne poți contacta
Dacă vrei să iei legătura cu noi, pentru sugestii, propuneri de îmbunătățire sau dacă ai întrebări, atunci te rugăm să folosești formularul alăturat.
Platforma VotONG este dezvoltată pro-bono de Asociația Code for Romania și este parte dintr-un ecosistem larg de soluții dedicat societății civile. Dacă vrei să ne susții, o poți face folosind butonul Implică-te de mai jos, setând o donație recurentă pentru noi.
Implică-te