Asociația Pro Democrația
Asociația Pro Democrația

Descriere scurtă

Asociația Pro Democrația (APD) este o organizație neguvernamentală, non-profit și nepartizană, înființată în anul 1990, a cărei misiune este de întrări democrația la nivel național și internațional prin stimularea participării civice. APD are în prezent 20 de cluburi și filiale cu sau fără personalitate juridică în care activează peste 1000 de cetateni (voluntari si membri). Prin membrii și voluntarii săi, care activează în 20 de județe și în municipiul București, APD a determinat modificarea legii electorale (în ceea ce privește sistemul de vot și statutul observatorului intern, a observat pentru prima oară în România alegerile locale, parlamentare si prezidențiale din 1992 până în prezent (in țară si, din 2004, în numeroase misiuni internaționale), a organizat forumuri de candidați (pentru prima oara în Romania), întâlniri intre decidenți si cetățeni pentru elaborarea unor proiecte de lege, propuneri de politici publice, audieri publice, seminarii pentru tineri.

În 2023, APD a dezvoltat și pilotat la Giurgiu prima aplicație mobilă de consultare publică din România (eParticipare) pentru a media relația cetățeni - autorități, astfel încât problemele comunității și agenda publică a autorităților locale să fie interconectate și la îndemâna oricărui cetățean, direct pe telefonul mobil.

În 2024, APD este lider de proiect pentru înființarea unui centru de excelență național în domeniul eticii și integrității în administrația publică care va reuni practicieni și experți din administrația publică, mediul ONG, mediul privat și mediul academic.

Susținem constant capacitatea grupurilor de inițiativă și a ONG-urilor locale din comunitățile mici si medii de a se implica în mod proactiv în luarea deciziilor locale.

Contribuim, în prezent, la mai multe proiecte internaționale cu studii și rapoarte care vizează discriminarea intersecțională, încurajarea participării la vot în alegeri europene, efectele dezinformării și teoriilor conspirației în alegeri.

Sumarul de activități pentru anul curent

În 2024, APD implementează 7 proiecte locale, naționale și internaționale care promovează valorile organizației și contribuie la misiunea sa de consolidare a democrației la nivel local, național și internațional. Activitățile propuse vizează:

• exercitarea neîngrădită a drepturilor democratice și promovarea cetățeniei în cadrul unor proiecte precum “eurVote eurFuture” sau "Retrospectiva anului electoral 2024 în România. Cum influențează teoriile conspiraționiste campaniile electorale";
• contribuția cu date și analize la Raportul privind situația discriminării intersecționale/multiple cu accent pe gen, rasă și etnie în Europa și furnizarea de module de formare pentru lucrătorii și experții de tineret pe tema discriminării intersecționale, în cadrul proiectului „At the crossroads of inequality/discrimination”;
• elaborarea Raportului anual de etică – situația din administrație și înființarea primului centru de Excelență în Etică și Integritate Organizațională din România, sub coordonarea APD, care va funcționa ca un hub pentru schimbul de experiență între mediul privat-sectorul ONG și administrație;
• îmbunătățirea calității muncii, activităților și practicilor organizațiilor și lucrătorilor de tineret implicați în viața cetățenească a tinerilor prin dezvoltarea unei aplicații mobile dedicată lucrătorilor de tineret, în baza unui studiu coordonat de APD în 4 țări;
• funcționalitatea sistemului de e-consultare publică din cadrul parteneriatului de dezvoltare strategică locală în municipiul și județul Giurgiu;
• Implicarea civică în probleme de patrimoniu.

Informații generale

Numele organizației: Asociația Pro Democrația

Județ: Bucuresti

Localitate: Sector 1

Adresa fizică: B-dul. Maresal AI. Averescu nr 17 - in incinta Complexului Social de Servicii "Sf. Ecaterina"

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 6970/A/2007

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Marian Ioan Țața (Președinte)

Membrii Consiliului Director: Vasile Chiru (vicepresedinte), Cornel Negrea (Vicepresedinte), Claudiu Macsim (Vicepresedinte), Horațiu Anghelescu (Vicepreșednte)

Candidatură

Reprezentant: Viviana Anghel Lukacsi