Descriere scurtă
Consiliul Tineretului din România reprezintă tinerii și organizațiile de tineret din România în procesele decizionale de la nivel național și internațional și susține participarea lor directă în aceste procese și în cele de nivel local și instituțional / organizațional, precum și creșterea capacității tinerilor și a organizațiilor lor de a influența comunitățile în care trăiesc prin instrumente legale, influențarea proceselor decizionale, lucru cu tinerii, asociere în organizații neguvernamentale, sindicate și partide politice, și dezvoltarea de afaceri.
Sumarul de activități pentru anul curent
În anul curent, Consiliul Tinertului din România s-a axat pe proiecte și inițiative menite să crească gradul de implicare în procesul electoral și înțelegere acestuia pentru tineri. Pe langa activitatea de reprezentare a tinerilor, unde am participat la dezbateri publice si am depus amendamente pe teme cum ar fi Strategia Nationala pentru Tinert 2024-2027 sau, in initiativele si proiectele Ministerului Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, cum ar fi Metodologia Concursului National de Proiecte de Tineret, Metodologia privind Organizarea si Functionarea CNCT (organism la care am aderat), Metodologia Grupului National de Lucru pentru Dialogul UE cu Tinerii etc., am organizat si urmatoarele proiecte si initiative:
- Implementarea Proiectului Erasmus+, „Prioritatile tinerilor pentru viitorii alesi”, proiect ce urmareste promovarea valorilor democratice si punerea pe masa candidatilor a prioritatilor tinerilor
- Capitala Tineretului din România și Summitul Tinerilor 9.0, cel mai ambitios proiect dedicat comunitatilor locale de tineri din România, proiect prin care sustinem infrastructuri locale de tineret.
- Maratonul pentru Dezvoltare Locala, Ploiesti 2024, proiect prin care am mobilizat si format tinerii din Ploiesti in vederea organizarii de proiecte adaptate nevoilor lor. Am finantat si suntem in curs de implementare/ am finalizat implementarea celor 4 proiecte desemnate castigatoare.
- Festivalul Democratiei, parte din proiectul international MEET, coordonat de Forumul European de Tineret, in cadrul caruia am oganizat ateliere pentru tineri si am organizat o dezbatere cu principalele partide politice cu candidati la alegerile europarlamentare.
- LCOY Romania, elaborarea Declaratiei Nationale a Tinerilor privind Schimbarile Climatice.
Campanii CTR/CNE/ANOSR:
- Perspectiva (de pe) 9, in contextul alegerilor europarlamentare si locale
- Noi stim ce vrem, dar cine isi asuma, in contextul alegerilor prezidentiale si parlamentare
Numele organizației: Federația Consiliul Tineretului din România
Județ: Bucuresti
Localitate: Sector 1
Adresa fizică: Strada Turturelelor nr 11A
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 1/C/2006
Reprezentant legal: Mircea Meriacri (Presedinte)
Membrii Consiliului Director: Rafael-Beniamin Barac-Bologa (Vicepresedinte), Oana-Alexandra Tintar (Vicepresedinte), Valentina Marilena Ciobanu (Vicepresedinte), Larisa Nicoleta Bejan (Vicepresedinte), Andrei Alexandru (Vicepresedinte)
Reprezentant: Mircea Meriacri