Descriere scurtă
Scopul Asociaţiei îl constituie asocierea liberă a persoanelor fizice si juridice pentru:
1. apărarea, promovarea și ajutorarea persoanelor cu dizabilități si a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile, precum și identificarea, dezbaterea, analiza și soluționarea problemelor cu care se confruntă acestea, prin: elaborarea de strategii şi programe;
2. formarea şi cultivarea opiniei publice în legătură cu problemele persoanelor cu dizabilități si a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile;
3. colaborarea cu persoane juridice similare, din ţară sau străinătate;
4. dezvoltarea unor programe de formare, conversie și reconversie profesională în vederea sprijinirii integrării acestora pe piața muncii;
5. dezvoltarea de activități economice în vederea creării de locuri de muncă pentru acestea și sprijinirea integrării pe piața muncii precum și ajutorarea persoanelor cu handicap/defavorizate si a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile şi integrarea lor parţială sau totală în viaţa social-economică.
6. Păstrarea și conservarea valorilor morale, spirituale și culturale, precum și promovarea acestora în vederea cunoașterii de către cei interesați;
7. Identificarea, dezbaterea, analiza şi soluţionarea problemelor specifice persoanelor, în special a tinerilor, prin elaborarea de strategii şi programe, în spiritul principiilor democraţiei moderne;
8. Apărarea, promovarea și ajutorarea persoanelor cu dizabilități si a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile, precum și identificarea, dezbaterea, analiza și soluționarea problemelor cu care se confruntă acestea, prin elaborarea de strategii şi programe;
9. Dezvoltarea unor programe de formare, conversie și reconversie profesională în vederea sprijinirii integrării persoanelor cu dizabilități si a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile pe piața muncii;
Numele organizației: ASOCIATIA LEMON BOX HUB
Județ: Bucuresti
Localitate: Sector 6
Adresa fizică: Strada Muntii Gurghiului nr. 15
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 1672/A/2023
Reprezentant legal: VOINEA ANDI NICOLAE (PRESEDINTE)
Membrii Consiliului Director: MOCIOACA STEFAN ALEXANDRU (Secretar), Mocioaca Ilie (Vicepresedinte), Andi Voinea (Presedinte)