Fundatia Eco-Civica
Fundatia Eco-Civica

Descriere scurtă

Fundația Eco-Civica s-a constituit în anul 1992 la inițiativa unor specialiști de mediu iar în anul 1993 a primit sentința de înființare de la Judecătoria Sectorului 2, București. Scopul Fundației era de îmbunătățire a mediului în țara noastră, de a participa la realizarea de acte legislative care să definească protecția mediului, să informeze autoritățile și cetățenii asupra problemelor de mediu, să asiste cetățenii în instanță sau să inițieze propriile acțiuni în instanță, să acorde burse pentru formarea unor noi persoane abilitate pe protecția mediului, să informeze permanent asupra situației generale privind protecția mediului. Ulterior, Fundația și-a actualizat Statutul, realitățile curente impunând acest lucru, astfel ca acum militează și împotriva agresiunilor urbanistice și arhitecturale, pentru sănătatea publică a cetățenilor noștri, o alimentație sănătoasă, toate în strânsă legătură cu protecția mediului. Fundația informează, în permanență, cetățenii și autoritățile asupra stării obiectivelor de mai sus, publică pe propriile pagini de social-media problemele identificate și asigura asistență/consultanță tuturor părților interesate. De-a lungul anilor, Fundația a contribuit semnificativ la apariția și îmbunătățirea legislației de mediu, începând cu Legea 137/1995, prima lege pentru protecția mediului, a legislației subsecvente, a legislației pe păduri, a legislației de urbanism și autorizării în construcții, a legislației privind protejarea monumentelor și zonelor istorice, legislației aferente ariilor protejate plus traducerea și implementarea Directivelor UE aferente protejării mediului. Fundația a facut, și face, parte din mai multe comisii de mediu și urbanism, participă în multe grupuri de lucru pentru promovarea unei legislații corecte, veghează asupra noilor proiecte de acte normative propuse, reușind promovarea sau modificarea/completarea acestor acte normative cu beneficii pentru populație.

Informații generale

Numele organizației: Fundatia Eco-Civica

Județ: Bucuresti

Localitate: Sector 4

Adresa fizică: Str Mitropolit Filaret nr 19, corp C, apt 1, sector 4

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 965/B/2003

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Danut Trifu (Presedinte)

Membrii Consiliului Director: Rusu Mircea (Vicepresedinte), Diana Iftodi (Secretar), Danut Trifu (Presedinte)