Descriere scurtă
Asociația Autism Câmpia Turzii a fost înființată în 2012 și oferă servicii de recuperare pentru 50 de copii cu autism si alte diagnostice precum și suport pentru familiile acestora. Scopul nostru este să îi sprijinim pe acești copii să atingă un nivel cât mai înalt de independență. să îi ajutăm să se integreze în sistemul educațional și în societate. Ne concentrăm toate resursele pentru a contribui la dezvoltarea lor armonioasă. Astfel, ei beneficiază de programe de intervenție personalizate pe nevoile lor specifice. Terapia se concretizează sub forma unor intervenții cum ar fi: ABA (analiza comportamentală aplicată), terapie pentru integrare senzorială, terapie de grup, logopedie, terapie prin joc, terapie prin artă, kinetoterapie, activități de socializare pentru copii, consiliere pentru părinți. În echipa centrului nostru avem 11 specialiști: psihologi, psihopedagogi, asistenți sociali, un logoped, un kinetoterapeut,, un consultant ABA dar și voluntari.
Organizăm de asemenea campanii de conștientizare a autismului adresate părinților, specialiștilor și comunității locale cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă această tulburare care apare din ce în ce mai frecvent.
Numele organizației: ASOCIAȚIA AUTISM CÂMPIA TURZII
Județ: Cluj
Localitate: Campia Turzii
Adresa fizică: Str. Dr. I. Rațiu, nr. 50, ap. 2
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 16145/A/2012
Reprezentant legal: Varga Irina (Președinte)
Membrii Consiliului Director: Varga Irina (Președinte), Oana Maria Diana (Vicepreședinte), Tutui Clara Roxana (Secretar)