Descriere scurtă
EFdeN, după un deceniu de implicare în competiția internațională Solar Decathlon, a format peste 700 de studenți în domeniul arhitecturii solare și al tehnologiilor integrate, oferindu-le ocazia să dezvolte proiecte complete, de la concept la realizare. Echipa a participat la ediții din întreaga lume, inclusiv la Versailles, Dubai și Wuppertal, unde studenții au avut oportunitatea de a lucra direct cu specialiști și companii pentru obținerea resurselor și soluțiilor optime pentru construcții sustenabile. EFdeN promovează constant modele de bune practici și strategii care pot fi aplicate și replicate, contribuind la crearea unei generații de tineri pregătiți să aplice cunoștințele academice în proiecte concrete. Prin inițiative de educație de mediu și proiecte de eficiență energetică, EFdeN își propune să contribuie la dezvoltarea unor comunități sustenabile, unde locuitorii beneficiază de un nivel ridicat al calității vieții. Totodată, echipa demonstrează că soluțiile sustenabile pot fi realizate chiar în România, de către studenți.
Sumarul de activități pentru anul curent
În 2024, EFdeN și-a continuat misiunea de a promova modele sustenabile în România prin educație practică și inovare în construcții verzi. EFdeN a implicat studenți și tineri profesioniști în dezvoltarea unor locuințe eficiente, oferind soluții aplicabile în comunitățile locale și formând viitori specialiști în sustenabilitate.
Printre proiectele esențiale ale anului se află energiaTa - Ghidul prosumatorului sustenabil, un ghid complet care ajută cetățenii să înțeleagă procesul de producere și utilizare a energiei verzi acasă. energiaTa acoperă pașii pentru transformarea în prosumator, de la instalarea panourilor solare la reglementări și aspecte financiare, oferind românilor o bază pentru tranziția către energia verde.
EFdeN a lansat și Institutul European pentru Sustenabilitate, unde Programul de Leadership pentru Sustenabilitate îmbină teoria cu aplicarea practică. Participanții explorează gândirea strategică, leadershipul și mecanismele financiare pentru inițiative durabile.
În zona educațională, EFdeN a dezvoltat SustenAbilitate 2.0, o curriculă de sustenabilitate pentru liceeni, care încurajează comportamentul responsabil față de mediu și eficiența energetică.
Innovastation este o stație smart de transport public alimentată cu energie solară, echipată cu senzori de monitorizare a calității aerului și soluții pentru încărcarea dispozitivelor mobile. Innovastation promovează mobilitatea urbană sustenabilă prin tehnologii verzi în transportul public.
În cadrul EFdeN Sustainable City, proiectul Microgrid integrează sursele de producție de energie verde cu cele de consum, optimizând utilizarea locală a energiei. Microgrid este un model de bune practici pentru comunitățile de energie, demonstrând eficiența resurselor verzi la nivel local.
Prin aceste proiecte, EFdeN consolidează rolul său de accelerator de dezvoltare sustenabilă, contribuind la un viitor verde în România.
Numele organizației: Asociatia Solar Decatlon Bucuresti
Județ: Bucuresti
Localitate: Sector 2
Adresa fizică: 116 Lacul Tei, sector 2, Bucuresti
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 11075/A/2013
Reprezentant legal: Csatlos Ioana (General Manager)
Membrii Consiliului Director: Fugaru Corina Ioana (membru CD/ board executiv), Stoian Dalia Irina (membru CD/ board executiv), Claudiu Marius Butacu-Ianuș ( Președinte CD)
Reprezentant: Ioana Csatlos