Descriere scurtă
Asociația Grădina de Plante Medicinale din Ardeal a fost înființată la 7 aprilie 2017, cu participarea a 46 de membri fondatori.
Scopul: Promovarea și facilitarea agriculturii sustenabile, contribuind astfel la protecția mediului înconjurător și la dezvoltarea durabilă.
Activităţile: Dezvoltarea unor programe pentru membrii asociației, respectiv pentru diferite categorii sociale (elevi, femei, șomeri, rromi, etc), punându-se accent pe integrarea socială a persoanelor din grupurile sociale dezavantajate. Printre activitățile asociației se enumeră: realizarea și editarea de cărți, publicații periodice, pliante, afișe, broșuri și alte materiale informative.
Domeniul de funcţionare al organizaţiei: cultivare, colectarea, procesarea plantelor medicinale și aromatice, organizarea de cursuri, evenimente, aclte activități legate de plantele medicinale și aromatice.
În anul 2021 am înființat un punct de lucru în Odorheiu Secuiesc, unde dorim să extindem activitățile noastre în domeniul plantelor medicinale și aromatice.
Numele organizației: Asociatia Gradina de Plante Medicinale din Ardeal
Județ: Harghita
Localitate: Locodeni
Adresa fizică: Nr. 28
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 23740/A/2017
Reprezentant legal: Bakai Magdolna
Membrii Consiliului Director: Bakai Magdolna, Balint Maria-Magdolna, Bara Erzsebet