Descriere scurtă
A.C.C.E.S Oltenia este o organizaţie neguvernamentală, care și-a transpus în practică SCOPUL pentru care a fost creată, înscris în statutul ei, şi anume, promovarea dezvoltării sociale, economice şi cultural-educaţionale a regiunii Oltenia. Printre obiectivele A.C.C.E.S. Oltenia se numără:promovarea şi dezvoltarea activităţii cultural-educaţională, elaborarea de cercetari sociologice, studii de piata, sondaje,rapoarte de monitorizare,analize asupra diferitelor aspecte ale vietii sociale,economice, culturale;organizarea de mese rotunde, colocvii, conferinte si alte forme de dezbatere pe teme de interes, precum:politici sociale,politici demografice, politici de mediu, dinamica fortei de munca, orientare profesionala;fundamentarea si elaborarea strategiilor sectoriale, precum si monitorizarea si evaluarea de proiecte, programe si politici publice; publicarea si editarea unor reviste de cercetare;promovarea comunicării şi cooperării cu autorităţile administraţiei publice,cu servicii publice, cu instituţii de învăţământ, cu NGO;accesarea programelor de finanţare naţionale şi internaţionale;programe de instruire/formare; organizarea de cursuri; cercetare in domeniul dezvoltării sociale, educationale, organizaţionale, comunitare si a administratiei publice locale;activităţi de lobby pentru dezvoltarea de politici sociale; activitati de advocacy; strângere de fonduri;organizare evenimente caritabile si campanii de foundraising pentru servicii sociale si medicale; servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă; activitati de implicare a elevilor si tinerilor in viata socio-culturala; atragerea, selectarea, formarea si asistarea voluntarilor; orientarea elevilor si tinerilor catre o cariera de succes prin masuri active de ocupare; organizarea activităților de formare continuă pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar;realizarea și difuzarea de emisiuni radiofoniceșdezvoltarea unor activități economice proprii in vederea autofinanțării etc.
Sumarul de activități pentru anul curent
1. Centrul de zi ”Acces la Speranță” - serviciu social acreditat cu Centru de zi licențiat pentru copiii care provin din grupurile vulnerabile
2. Foundraising pentru cazuri sociale și medicale
3. Proiect SINCRON – Sincronizarea masurilor active de ocupare cu dinamica pietei muncii prin consolidarea capacitatii organizationale a ONG urilor de profil (Fondul Social European - Programul Educație și Ocupare 2021-2027; PEO/48/PEO_P1/OP4/ESO4.2/PEO_A7; Consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare III – Organizațiile societății civile-regiuni mai putin dezvoltate; 01.04.2024–31.03.2026)
4. Proiect URBAN SOCIAL HUB (Fondul Social European - Programul Educație și Ocupare 2021-2027; PEO/103/PEO_P4/OP4/ESO4.1/PEO_A52; Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban – Regiuni mai putin dezvoltate; 01.08.2024–31.01.2027)
5. Proiect ESS – Economie Sociala la Sate (Fondul Social European - „Programul Incluziune și Demnitate Socială“ 2021-2027; PIDS/83/PIDS_P3/OP4/ESO4.1/PIDS_A12; Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural – Regiuni mai putin dezvoltate; 01.09.2024–28.02.2027)
6. Proiect: PASSO IN AVANTI (Fondul Social European - prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027; PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A36; “Ține pasul” – Regiuni mai putin dezvoltate; 01.10.2024–31.03.2027)
Numele organizației: Asociatia de Consultanta si Consiliere Economico-Sociala Oltenia
Județ: Dolj
Localitate: Craiova
Adresa fizică: Strada Sărarilor, nr. 31, Craiova, Romania
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 4250/A/2002
Reprezentant legal: NITA ANDREEA MIHAELA (Presedinte)
Membrii Consiliului Director: ANDREEA NITA (Presedinte), Dumitrache Raluca Maria (Vicepresedinte), Nedelcu Sanda (Membru)
Reprezentant: ANDREEA MIHAELA NIȚĂ