Descriere scurtă
Femeile care ajung la noi sunt foarte diferite, dar toate au în comun nevoia de sprijin: sprijin emoțional, consiliere psihologică pentru a putea rezista situației critice prin care trec și pentru a depăși problemele cu care se confruntă, ajutor material și financiar, sprijin legal și juridic etc.
Oferim sprijin în perioada sarcinii și după naștere, atât pentru femei însărcinate și femei care au născut, cât și pentru femei care se confruntă cu pierderea sarcinii sau depresie post-natală. Iar beneficiarele noastre vin din toate mediile sociale. Ele sunt femei angajate la stat, casnice, femei abandonate, dar și antreprenoare, avocate, intelectuale care trec prin perioade foarte grele și au nevoie de susținere integrată.
O mărturie care ne-a atins inimile vine din partea Adrianei, una dintre beneficiarele noastre, antrenoare de fitness care a rămas mamă singură chiar de la naștere:
„Când ajungi să fii mamă singură, ai nevoie să știi că nu ești complet singură. Și chiar dacă simți că ești complet singură, Dumnezeu ne trimite în cale oameni care ne pot oferi suportul de care avem nevoie. Emoțional, financiar, social. Când Alexandra de la Centrele Roua mi-a zis «nu ești singură», am izbucnit în lacrimi. Era tot ce aveam nevoie să aud. "
Adriana a beneficiat de serviciile noastre integrate, complet gratuit: consiliere psihologică în timpul sarcinii, ajutor material, sprijin financiar. Adriana continua să facă parte din comunitatea noastră, participând la întâlnirile grupului de sprijin pentru mame și femei însărcinate care se reunesc o data pe lună și socializează într-un cadru sigur și pregătit cu multă responsabilitate de către noi.
Dincolo de ceea ce facem concret în centre în sprijinul femeilor însărcinate și al mamelor, suntem preocupați de schimbarea mentalității, de educație, informare și politici publice de sprijin pentru femei însărcinate și mame.
Sumarul de activități pentru anul curent
1. Proiect: “Kit-ul de supravietuire”
Perioada: Ianuarie – Decembrie 2024
Descrierea proiectului: Proiectul a fost conceput pentru a oferi sprijin imediat mamelor aflate in dificultate in timpul sarcinii, dar mai ales dupa nastere, prin distribuirea de kituri cu produse esentiale in valoare de 686 lei fiecare. Kitul a inclus articole de baza necesare pentru ingrijirea bebelusului (scutece, lapte praf, produse de igiena) si pentru mama (articole de igiena si ingrijire post-natala), precum si ocazional echipamente de tipul carucioare si patuturi. Acest sprijin a oferit o stabilitate importanta intr-o perioada dificila, contribuind la o calitate mai buna a vietii pentru beneficiare si familiile lor.
2. Proiect: „Rolul bărbatului în cuplu și în creșterea copiilor”
Perioada: Martie 2024
Descrierea proiectului: Proiectul „Rolul bărbatului în cuplu și în creșterea copiilor” a reprezentat cea de-a IX-a ediție a Conferinței Centrelor de Sprijin pentru Femeile însărcinate organizată de Centrele ROUA, un eveniment dedicat înțelegerii și promovării implicării bărbatului în susținerea femeii însărcinate și în viața de familie. Conferința, desfășurată între 19 și 20 martie 2024 la Hotel Europa Royale din București, a inclus prezentări oferite de experți recunoscuți, sesiuni interactive și două paneluri de dezbatere. Participanții au avut ocazia să aprofundeze teme esențiale, cum ar fi provocările cuplului contemporan, sănătatea mintală a bărbaților și sprijinul pentru femeile însărcinate.
Organizația derulează proiecte bazate pe nevoile reale ale comunității, cu un focus puternic pe sănătatea mintală a mamelor și siguranța copiilor.
Pe lângă proiectele directe de sprijin, Centrele ROUA organizează periodic webinarii live, dedicate informării și educării publicului larg cu privire la provocările cu care se confruntă femeile însărcinate și mamele.
Numele organizației: Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Județ: Bucuresti
Localitate: Sector 3
Adresa fizică: Aleea Barajul Sadului nr.1, bl.N5, sc.1, et.1, ap.1
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 24320/A/2016
Reprezentant legal: Alexandra Ștefania Nadane (Președinte)
Membrii Consiliului Director: Simona Maria Căbuz (Vicepreședinte), Florin Panait (Secretar), Alexandra Ștefania Nadane (Președinte)