Descriere scurtă
Activitatea asociației constă în implicarea sa în sectoarele vieții economice, sociale, culturale, educative, sportive, de tineret și de mediu, susținerea, acordarea de sprijin financiar și stimularea activităților în domeniu economiei sociale, promovarea egalității de șanse și sprijinirea persoanele vulnerabile.
Proiectul este implementat de către Organizatia Institutul Bucovina în parteneriat cu CenRes Suceava, Asociatia Novapolis, FONSS și Fønix AS, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania program finanțat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Numele organizației: Asociația Socială pentru Tehnologie Avansată - ASTA
Județ: Suceava
Localitate: Suceava
Adresa fizică: Județul Suceava, Mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 17B
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 553/A/2021
Reprezentant legal: Răescu Alexandra-Aurora (Președinte)
Membrii Consiliului Director: Răescu Alexandra-Aurora (Președinte), Vlăgea Daniel (Vicepreședinte), Răescu Mihai-Constantin (Secretar)