Asociatia Micile Comori
Asociatia Micile Comori

Descriere scurtă

Asociația Micile Comori a fost înființată în anul 2017 și are ca scop sprijinirea și recuperarea copiilor cu dizabilități, cât și oferirea cadrului în care aceștia să se dezvolte pentru a-și atinge potențialul maxim, psiho-motric, cognitiv dar și social, prin oferirea de servicii specializate de intervenție timpurie.

În anul 2019, organizația a primit Acreditarea ca Furnizor de Servicii Sociale, iar în 2020, s-a obținut licența de funcționare a Serviciului Social denumit “Centrul de zi pentru copii cu dizabilități “Împreună”, centru care își propune să ofere asistență sustenabilă, o rețea a speranței, răspunzând la câteva nevoi profunde care vor contribui la recuperarea psihomotorie și cognitivă a copiilor cu dizabilități între 0 și 6 ani.

În toamna anului 2022 am semnalat nevoia unui spațiu mai mare, iar cererea de mărire a capacității, și anume 35 de beneficiari lunari, a fost aprobată de AJPIS București. Am pornit așadar în căutarea unui spațiu potrivit pentru nevoile copiilor, încăperi mai multe, compartimentare la nivelul solului (parter), spațiu exterior pentru loc de joacă. Cerințele erau multe, visele noastre mari, însă cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să găsim spațiul, iar anul 2023 l-am început în casă nouă.

O parte din serviciile centrului de zi sunt decontate de către DAS Timiș (Direcția de Asistență Socială), însă beneficiarii trebuie să îndeplinească cel puțin două aspecte (domiciliul unuia din părinți trebuie să fie în Timișoara și/sau certificat de încadrare în grad de handicap al solicitantului).

Din dorința de a ajuta cât mai mulți copilași, acceptăm și cazuri extra subvenționate, contra cost, susținute de donatori, sau suportate integral de noi ca Asociație.

Informații generale

Numele organizației: Asociatia Micile Comori

Județ: Timis

Localitate: Timisoara

Adresa fizică: DIVIZIA 9 CAVALERIE NR. 64, ET. PARTER

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 23494/A/2017

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Dawn Marlene Elenbaas (Reprezentant legal)

Membrii Consiliului Director: Dawn Marlene Elenbaas, Tuțac Paul, Bulica Cristian