Asociatia Lindenfeld
Asociatia Lindenfeld

Descriere scurtă

În mod concret, lucrăm cu copiii din centre de plasament şi apartamente de tip familial pe care îi susţinem să ajungă MARI până când ies din sistemul de protecţie a copilului. Peste 1.400 de voluntari merg săptămânal la cei peste 3.000 de copii şi tineri incluşi în program, timp de cel puţin 8 luni, oferindu-le ajutorul pentru pregătirea sau recuperarea şcolară, realizând cu ei ateliere creative, de dezvoltare personală sau cultură generală, sprijinindu-i educaţional, moral şi emoţional să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi.

VIZIUNE
Ne dorim o lume în care copiii separați de familie să crească încrezători în potențialul lor și să ajungă oameni responsabili și independenți.
Programul educațional Ajungem MARI își propune să reducă traumele copiilor din sistemul de protecţie specială, apărute în urma instituționalizării, a abandonului și a separării de familii.

MISIUNE
Cu sprijinul voluntarilor le suntem alături, pe termen lung, copiilor instituționalizați și din medii defavorizate pe care îi sprijinim educaţional, moral şi emoţional să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi.
Dezvoltăm în permanență programe pentru a-i ajuta pe copii să aibă parte de experiențe noi, să prindă încredere în ei și să își descopere pasiunile și abilitățile.

Informații generale

Numele organizației: Asociatia Lindenfeld

Județ: Bucuresti

Localitate: Sector 2

Adresa fizică: Strada Henri Coanda, nr. 15, sector 2

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 503/A/2013

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Cristache Ana (Director General)

Membrii Consiliului Director: Taban Irina, Nicolae Vivianda, Taban Cristian