Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului
Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului

Descriere scurtă

Desfășurăm activități informative și educative care să ducă la conștientizarea mai clară și aplicată pe o situație reală, a neregulilor de mediu, mai mari sau mai mici, sau în ce privește protejarea animalelor, a unor practici ilegale sau imorale, care încalcă conservarea habitatelor naturale. Acestea sunt observate la tot pasul în jurul nostru, fac parte din domeniul gestionării deșeurilor, al poluării aerului și apei, în special, practici sau consecința unor activități pe care mulți dintre noi le producem fără a ne da seama de impactul lor, chiar și în mică măsură, însă pe termen lung.
Organizam acțiuni de informare și verificare pe teren și controale împreună cu autoritățile centrale sau locale pentru stoparea surselor existente de poluare și braconaj piscicol și cinegetic, dar și a abuzurilor din domeniul silvic: tăieri ilegale de arbori, transport neconform de masă lemnoasă sau alte activități ilegale adiacente.

Cea mai placuta surpriza de până acum a fost reacția promptă și cooperarea câtorva institutii publice deopotriva cu implicarea cetățenilor în activitățile de conștientizare și în anunțarea unor incidente cu animale sălbatice implicate, plus sustinerea unui program intens de educație în scoli legat de fauna si conservarea biodiversitatii.

Ne interesează în mod concret:
- situația apelor și a exploatărilor care au loc pe râuri,
- depozitarea deșeurilor și reciclarea lor în mod conform și eficient,
- o mai buna calitate a aerului si apei,
- limitarea și sancționarea activităților de Off-road ilegal, care distrug habitatele viețuitoarelor sălbatice și alterează solul și flora,
- monitorizarea mai atentă a ariilor naturale protejate
- reducerea numarului accidentelor cu animale sălbatice,
- limitarea și pedepsirea abuzurilor privitoare la condițiile de bunăstare și la drepturile animalelor.

Informații generale

Numele organizației: Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului

Județ: Cluj

Localitate: Cluj-Napoca

Adresa fizică: Cluj-Napoca

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 163/12/A

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Claudiu Olenici (Presedinte)

Membrii Consiliului Director: Samuel Mazilu (Secretar general), Budusan Lucian (Vicepresedinte), Claudiu Olenici (Presedinte)