Fundația Casa Esterei
Fundația Casa Esterei

Descriere scurtă

Obiectivul nostru este să menținem pe cât posibil independența personală a persoanelor vârstnice, să le dăm siguranță și încredere, astfel încât asistența la domiciliu să devină o experiență plăcută. Scopul nostru este să păstrăm sănătatea, starea de bine și demnitatea beneficiarilor noștri.
Suport personal
Transport beneficiari de la domiciliu la medicul de familie, pentru efectuare de analize, controale medicale
Deplasare la medicul de familie și la farmacie
Supravegherea respectării tratamentului medicamentos (pe cale orală)
Solicitarea serviciului de ambulanță în cazuri urgente și solicitarea deplasării medicului de familie la domiciliul beneficiarului
Sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente
Deplasare în exterior (coborâre scări, plimbare în jurul casei, însoțire în afara casei cu/fără mijloace de transport)
Efectuarea cumpărăturilor/însoțire la cumpărături
Activități recreative cu scopul socializării (discuții pe diferite subiecte, cititul știrilor/cărților, jocuri etc.)

Îngrijire la domiciliu
Servicii de kinetoterapie și masaj la domiciliu
Ajutor pentru realizarea igienei corporale (toaleta parțială sau totală)
Ajutor la îmbrăcat și dezbrăcat
Deplasare în interior
Acordarea de ajutor pentru mic menaj în spațiul de locuit
Aerisit camera
Igiena patului (scuturat/schimbat lenjerie)
Măturat/aspirat praful
Spălatul vaselor (în care s-a gătit și s-a servit masa)
Acordarea de ajutor pentru prepararea hranei

Informații generale

Numele organizației: Fundația Casa Esterei

Județ: Timis

Localitate: Giroc

Adresa fizică: str. Brandusei nr. 5, apt. 1

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 2947/B/2001

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Gavrila Metodie Solomon

Membrii Consiliului Director: Gavrila Metodie Solomon, Stanciu Gavrila Valeriu, Tutac Ionel