Descriere scurtă
OSDS nu se asociază cu nicio ideologie sau politică de partid, păstrând o
atitudine echidistantă şi responsabilă, susţinând dreptul oricărei persoane la opţiuni ideologice sau politice proprii, fără ca acest lucru să afecteze imaginea, mijloacele de acţiune şi activităţile proprii OSDS.
Scopul OSDS este de a reprezenta interesele comune ale tuturor studenţilor din domeniul Sociologiei din Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, precum şi de a susține drepturile acestora şi de a stimula participarea activă la actul educaţional şi la viaţă socială, economică şi culturală a studenţilor din Facultate. OSDS promovează domeniile de Sociologie, Antropologie și Resurse Umane prin valorificarea rolului și a importanţei, precum şi, dezvoltarea de iniţiative ale studenţilor prin acţiuni care să informeze, să aibă impact asupra societății şi să genereze schimbare în societate.
Reprezentarea studenţilor din Facultatea de Sociologie și Asistență Socială,
domeniul Sociologiei, indiferent de sex, naţionalitate, religie, orientare sexuală,
preferinţa politică sau condiţie economică, în raport cu toate structurile decizionale ce au impact asupra studenţilor, prin mijloace specifice: acţiuni cu caracter social, educaţional, cultural și profesional.
Promovarea domeniilor de Sociologie, Antropologie și Resurse Umane în cadrul comunității de studenți și în societate.
Participarea la îmbunătăţirea calității învăţământului din Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, domeniul Sociologiei prin intermediul colaborării cu studenții reprezentanți.
Promovarea relaţiilor de colaborare cu toate asociațiile similare din ţară.
Sprijinirea studenților din Domeniul Sociologiei să dezvolte competențe necesare pe piața muncii.
Numele organizației: Organizației Studenților din Domeniul Sociologiei
Județ: Cluj
Localitate: Cluj-Napoca
Adresa fizică: Str. Bulevardul 21 decembrie 1989, Nr. 128-130, sala 7, parter.
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 875/A/2024
Reprezentant legal: BULZAN COSMIN ADRIAN (Reprezentant legal)
Membrii Consiliului Director: Bulzan Cosmin-Adrian (Presedinte), Deac Elena-Magdalena (Vicepresedinte ), Drăgotoiu Radu-Gabriel (Secretar)