Descriere scurtă
Activități sociale
COSI sprijină persoanele defavorizate din București care se confruntă cu situații critice de marginalizare, sărăcie extremă și excluziune socială prin furnizarea de prestații/servicii necesare și foarte solicitate (haine, alimente, articole de igienă, rechizite școlare, materiale de construcție, îndrumare și consiliere etc.) în vederea sporirii unui nivel demn de viață, reintegrarii în societate și/sau în sistemul educațional prin acțiuni de ajutor umanitar.
Educație civică
COSI își propune să dezvolte conștientizarea populației generale a României (în special a tinerilor NEET) cu privire la factorii societali importanți care încă constituie obstacole în calea egalității în drepturi și a valorilor de nediscriminare conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, promovând: drepturile omului, solidaritatea, voluntariatul, cetățenia activă și incluziunea, acceptarea interculturală și toleranța; și combaterea rasismului și xenofobiei, a discriminării, a inegalității sociale, a sărăciei și a excluderii de orice fel, prin activități civice/educaționale (evenimente, ateliere, seminarii, traininguri și dezbateri) și campanii de conștientizare.
Membrii echipei COSI desfășoară ateliere educaționale non-formale și interculturale (și alte evenimente conexe) în cadrul și în colaborare cu instituțiile de învățământ din București (facultăți și licee).
Numele organizației: Asociatia COSI (Civic Orientation and Social Integration)
Județ: Ilfov
Localitate: Dobroesti
Adresa fizică: Intrarea Ana Ipatescu 6
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 16509/A/2014
Reprezentant legal: Sasu Andrei (Presedinte)
Membrii Consiliului Director: Sasu Andrei (Presedinte), Musat Mariana (Director), Sasu Gabriela (Vicepresedinte)