FUNDAȚIA SUD-VEST PENTRU JURNALISM INDEPENDENT
FUNDAȚIA SUD-VEST PENTRU JURNALISM INDEPENDENT

Descriere scurtă

Scopul FUNDAŢIEI îl constituie organizarea, susţinerea şi dezvoltarea unei activităţi profesioniste şi independente, sprijinirea persoanelor cu dizabilități, a persoanelor vulnerabile şi a unor categorii conexe de personal, a altor persoane, în buna desfăşurare a activităţii şi asigurarea unei vieţi independente decente.
Să realizeze în folosul membrilor săi şi constituie atât în demersuri de promovare şi apărare a drepturilor generale şi specifice, cât şi servicii sociale furnizate persoanelor cu dizabilități, adulţi şi minori indiferent de tipul dizabilității, a altor persoane, în buna desfăşurare a activităţii şi asigurarea unei vieţi independente decente.
(1) SCOP DE REPREZENTARE
FUNDAȚIA, are ca principal scop, reprezentarea membrilor săi în faţa autorităţilor publice centrale şi locale, a altor instituţii, precum şi în raport cu celelalte organizaţii nonguvernamentale, cu agenţii economici, cu instituţii culturale, de învăţământ, sportive, cu terţii în general, atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru crearea unui cadru organizat în care persoanele cu dizabilități şi familiile acestora să-şi poată exprima dezideratele, să fie sprijinite în exercitarea drepturilor fundamentale ale omului și drepturilor cetăţeneşti generale şi specifice, în condiţiile egalităţii deşanse, de protecție specială a persoanelor cu dizabilități și îndeosebi pentru menținerea și dezvoltarea capacității lor de muncă și integrare socială, cât şi servicii sociale furnizate persoanelor cu dizabilități, adulţi şi minori indiferent de tipul dizabilității, a altor persoane, în buna desfăşurare a activităţii şi asigurarea unei vieţi independente decente.

Informații generale

Numele organizației: FUNDAȚIA SUD-VEST PENTRU JURNALISM INDEPENDENT

Județ: Caras Severin

Localitate: Resita

Adresa fizică: Aleea Narcisei nr. 4, sc. 3, ap. 8, Reșița, România

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 874/B/1997

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Tănasă Gabriel George (Președinte)

Membrii Consiliului Director: Lipan Zoltan (director executiv), Turcu Adrian Mihăiță (director), Tanasă Luminița