Organizatia Salvati Copiii
Organizatia Salvati Copiii

Descriere scurtă

De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 113 țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.800.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii

Informații generale

Numele organizației: Organizatia Salvati Copiii

Județ: Bucuresti

Localitate: Sector 1

Adresa fizică: Intrarea Stefan Furtuna, nr.3

Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 2323/A/2004

Reprezentant legal

Reprezentant legal: Alexandrescu Gabriela (Presedinte Executiv)

Membrii Consiliului Director: Gafencu Mihai (Presedinte), Sfrija Liviu (Vicepresedinte), Alexandrescu Gabriela (Presedinte Executiv)