Descriere scurtă
Fundația Sensiblu este o organizație non-guvernamentală înființată în 2002, implicată activ în susținerea persoanelor și comunităților vulnerabile, în dezvoltarea serviciilor sociale și promovarea unor standarde profesionale înalte și valori umane în domeniul social. Organizația este înregistrată în Registrul Național ONG și este acreditată ca furnizor de servicii sociale, iar serviciile sale în domeniul violenței domestice sunt licențiate conform legislației în vigoare.
De la înființare, eforturile și resursele umane și financiare ale Fundației Sensiblu au fost orientate către dezvoltarea și implementarea unor proiecte care să contribuie la construirea unei societăți bazate pe egalitate, respect, incluziune și empatie, în care drepturile omului sunt recunoscute și respectate, iar oamenii nu se tem pentru viața și siguranța lor.
Ca răspuns la nevoile identificate în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, în cei 22 de ani de activitate, Fundația Sensiblu a implementat aproximativ 70 de proiecte și acțiuni, alături de peste 90 de parteneri, care s-au concentrat pe
• Siguranța personală în cadrul familiei, în relațiile de cuplu și în spațiile publice;
• Accesul neîngrădit la servicii medicale;
• Accesul nediscriminatoriu la educație;
• Accesul la servicii sociale de calitate.
Numele organizației: Fundația Sensiblu
Județ: Ilfov
Localitate: Mogosoaia
Adresa fizică: Str. Aeroportului Nr. 53
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 1196/B/2008
Reprezentant legal: Bordei Horia Cristina (Presedinta)
Membrii Consiliului Director: Badica Claudia (Membru), Harabagiu Alina (Membru), Bordei Horia Cristina (Presedinta), Oros Mihaela (Vicepresedinta)