Descriere scurtă
În domeniul tineretului, FNT este singura structură federativă formată exclusiv din alte structuri federative, cuprinzând 19 fundații județene pentru tineret cu peste 175 de organizații membre. FNT are statut de utilitate publică și este expres menționată în Legea Tinerilor.
SCOPUL FNT constă în:
•susținerea activității fundațiilor membre inclusiv desfășurarea de programe și acțiuni de prevenție și control, în vederea îndeplinirii scopului pentru care au fost înființate și îndeplinirii atribuțiilor care le revin în calitate de membru al FNT
•elaborarea, organizarea și finanțarea activității de tineret proprii sau în parteneriat cu diverse entități, precum și a activității de tineret a organizațiilor neguvernamentale de/pentru tineret și a grupurilor informale de tineri
•instruirea, educarea și formarea tineretului în spiritul drepturilor universale ale omului, tradițiilor umaniste, interculturalității, valorilor democrației, aspirațiilor societății românești și principiilor fundamentale ale UE și ale CoE
•dezvoltarea conceptului de “Ecosistem de Tineret”, în centrul căruia se află persoana tânără, și a fiecăruia dintre elementele acestuia: 1) Politicile specifice domeniului tineretului; 2) Activitățile și serviciile specifice domeniului tineretului; 3) Personalul specific domeniului tineretului; 4) Structurile specifice domeniului tineretului; 5) Infrastructura specifică domeniului tineretului; 6) Fondurile specifice domeniului tineretului.
Afilierile FNT:
• European Youth Information and Counselling Agency (ERYICA) - rețea europeană
• Trans Europe Halles (TEH) - rețea europeană
• Compact for Young People in Humanitarian Action - rețea internatională
• Romania: Youth and Adolescents Task Force (coordonat de UNHCR)
• Consiliul Național Consultativ pentru Tineret (coordonat de MFTEȘ)
• Grupul Național de Lucru pentru DIALOGUL UE CU TINERII (coordonat de MFTEȘ)
• Grupul Național de Lucru pentru EUROPE GOES LOCAL (coordonat de ANPCDEFP)
Sumarul de activități pentru anul curent
În 2024, Fundația Națională pentru Tineret (FNT) a desfășurat proiecte importante pentru susținerea tinerilor și a comunităților din România. Printre realizări se numără organizarea primei conferințe bilaterale a personalului de tineret din România și Republica Moldova, care a încurajat colaborarea între cele două state. De asemenea, FNT a găzduit Adunarea Generală a Agenției Europene pentru Informarea și Consilierea Tinerilor (ERYICA) la București, contribuind la dezvoltarea rețelelor europene pentru tineret.
În anul alegerilor europene, FNT a implementat un program de stimulare a participării tinerilor la procesul electoral, atingând peste 5000 de tineri prin intermediul ambasadorilor săi. Scopul a fost creșterea gradului de implicare și conștientizare a importanței votului.
FNT a continuat intervențiile pentru tinerii refugiați din Ucraina, oferindu-le suport și organizând activități care să faciliteze integrarea acestora în comunitățile locale. În același timp, fundația a pilotat proiecte care au permis tinerilor să înțeleagă mai bine funcționarea Parlamentului și procesul legislativ, încurajând astfel apropierea dintre tineri și instituțiile democratice.
Pe lângă aceste inițiative, FNT a dezvoltat resurse pentru sprijinirea domeniului tineretului, consolidând rețeaua de organizații membre și contribuind la crearea unui mediu mai favorabil dezvoltării tinerilor. Activitatea din 2024 a reflectat un angajament constant pentru educație civică, incluziune și implicare comunitară.
Numele organizației: Fundația Națională pentru Tineret
Județ: Bucuresti
Localitate: Sector 1
Adresa fizică: str. Căderea Bastiliei, nr.11
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: NA
Reprezentant legal: Mihai Adrian Vilcea (președinte)
Membrii Consiliului Director: Mihai Adrian Vilcea (Președinte), Iulia Culicigno (Secretar General), Doru Popa (membru), Daniel Alexa (membru), Oana Onciu (membru)
Reprezentant: Vlad D. Cherecheș