Descriere scurtă
Asociația Industrii Creative (AIC) dezvoltă proiecte care urmăresc creșterea industriilor creative și funcționează în scopuri culturale, economice, sociale, educative și umanitare, promovând valori precum: excelența, creativitatea, inovația, inițiativa, pasiunea, performanța și autenticitatea. Obiectivele sunt orientate spre implicarea și promovarea tinerilor, prin intermediul evenimentelor culturale, proiectelor educaționale și acțiunilor umanitare.
Primul proiect este Rocanotherworld, un festival caritabil ce a luat naștere în 2016, la Iași. În 2020 a fost primul festival post lockdown din România, iar din 2021 și-a asumat misiunea de zero waste friendly. Cei 9 ani au însemnat 150000 de participanți, 530 de artiști naționali și internaționali, 1200 de voluntari, 3 burse pentru artiști și 11 cauze susținute.
Cu debutul în 2020, Classix Festival, organizat la Iași, este unul dintre cele mai importante festivaluri independente din România, cu peste 20000 spectatori în săli și 250 000 în online, 250 de artiști internaționali, 20 de parteneri culturali și diplomatici, în 37 de concerte, 17 panel-uri, 3 prelegeri, 3 vernisaje, o lansare de carte, 9 proiecții de film, 149 de masterclass-uri și 15 burse pentru artiști, în valoare de 15 000 euro. Sinestezia, un alt proiect cultural început în 2021, a adus arta sub diversele ei manifestări contemporane, în care muzica, dansul și artele vizuale s-au contopit în 2 instalații multimedia și senzoriale, 3 performance-uri neconvenționale, 2 concerte și 7 ateliere artistice.
Atenția asociației a fost mereu și către zona educațională, astfel că, proiectul #PREƧENT vine în completarea activității AIC. Acesta facilitează accesul la educaţie alternativă pentru copiii instituționalizați, din medii defavorizate, în vederea egalităţii de şanse și integrarea în societate. Început în 2020, a fost dezvoltat în 12 centre de rezidență din 5 județe din Moldova prin 27 de ateliere distincte, 38 de traineri, 361 de sesiuni și 731 de beneficiari.
Numele organizației: Asociatia Industrii Creative
Județ: Iasi
Localitate: Iasi
Adresa fizică: Aleea Mestecenilor nr.8
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 11992/A/2010
Reprezentant legal: Brohanschi Roxana Patricia (Președinte / Manager General)
Membrii Consiliului Director: Butucel Dragos Eduard (Director Executiv), Drob Eliza (Director Programe), Brohanschi Roxana Patricia (Presedinte)